Editorial Marcel Gascon: De ce îl vreau pe Șumudică

Editorial Marcel Gascon: De ce îl vreau pe Șumudică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șumudică a fost, în cei patru ani de ai mei de suporter giuleștean, cel mai bun antrenor pe care l-a avut Rapidul. Nimeni pe banca din Grant n-a reușit mai mult cu mai puțin. Nimeni n-a rezistat atât de demn și performant la atât de multe sabotaje și nimeni n-a demonstrat atât de des, cu fapte concrete, nu cu vorbe, și cu asumarea consecințelor, angajamentul lui față de club și față de suporterii săi.

Șumudică are o problemă în ochii celor care văd în fotbaliști și figuri publice, pedagogi pentru copii. Sunt mulți, și în galeria Rapidului, care cred în rolul de model al sportivilor: după ei, dacă un antrenor înjură, țipă și scuipă, microbiștii, care n-ar avea discernământ, vor face la fel la locul de muncă, la spital sau la metrou. Ei preferă modelul unui om cu costum și multă măsură, nu contează cât de ipocrit și de supus ar fi, sau dispus la combinații murdare și compromisuri.

Cum să intre un antrenor pe teren, să alerge toată tușa și să se arunce în fața galeriei ca ultimul golan de cartier? Cum să fugă la arbitrul care l-a eliminat și să îl pupe cu spor pe obrazul înroșit? E preferat un tehnician care să protesteze cu gesturi crispate și se victimizează în sala presei invocând comploturi insultătoare pentru inteligența oricui. Dar dincolo de considerații etice puerile, detractorii morali ai lui Șumudică au o problemă majoră. Oamenii merg la fotbal să se distreze, să se simtă bine, și cât de bine ne-am simțit noi, rapidiștii, cu Sumudică pe bancă! Cu un lot de numai 11 jucători, cu pierderile impuse de la oficială ale lui Spadacio și Lazăr și cu obișnuitele piedici ale lui Copos, Rapidul era o echipă vie și frumoasă, care juca pentru victorie și căuta goluri fără calcule meschine. Nu o să uit cum a luptat echipa în remiza 0-0 cu Universitatea Craiova. Cum a câștigat într-un meci de infarct cu frații de la Timișoara. Dar mai ales, cu ce foame i-a spulberat pe cei de la Victoria Brănești, sub o ploaie torențială, în mijlocul unui Giulești devotat și euforic: Șumi Șumi Șumi Șumi gol!

De când a plecat Șumi, n-am mai fost așa de fericit pe stadion.

*Marcel Gascon este spaniol, dar a studiat și locuiește în România. Este corespondentul agenției spaniole de presă EFE la București

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
×